D: – Chipul de suferință-mi este brăzdat,

De ploaie și lacrimi inundat.

Încerc privirea sa o ridic

Să zăresc un semn, cat de mic!

M: – Tu, suferința izgonește-o’ndată

Căci semnul ce-l aștepți a și venit.

E rima mea din suflet și curată,

Ce-ți spune : om frumos, fii fericit!

D: – Să iubesc din nou mă tem,

Sufletu-mi este transformat în totem

Aș vrea ca inima din nou sa bată

Să cânte versurile fericirii de altă dată!

M: – Să iubești, nu-ți fie frică,

Dar nu de grabă mânat,

Un om cu inima mică,

Te rănește…Și-i păcat!

D: – Dacă aș avea puterea

Inimii i-aș dicta

Dar conduce mintea

Și cu ea nu pot lupta.

M: – În nemărginirea vieții

Orice clipă s-o trăiești,

Fără ca de teama morții,

Tot mereu să pătimești.

Dacă tu îți lași rațiunea,

Să te ducă unde vrei,

E posibil ca iubirea,

Să o pierzi, făr’ de temei.

D: – Crezi tu că rațiunea dăunează,

Mai rău decât iubirea ce sângerează?

E mai ușor să tratez o inimă frântă,

Decât să ascult mintea ce cuvântă?

De ce trebuie să fie atat de complicat?

De ce nu poate fi explicat?

Clipele vreau să le trăiesc

Așa încât în fața morții să zâmbesc!

Reclame